Promo-LEX raportează că deputații de Legislatura actuală nu au fost suficient de transparenți în aprobarea proiectelor de legi

Deputații de Legislatura a unsprezecea nu au fost suficient de transparenți în ceea ce privește aprobarea unor proiecte de legi. Observatorii Asociației Promo-LEX au constatat că aleșii poporului nu au organizat consultări publice pe marginea tuturor proiectelor, iar mai multe documente au fost chiar aprobate fără avizele necesare în acest sens. Constatările au fost expuse în cadrul unor discuții publice la care au participat deputați, oficiali și experți.

Potrivit raportului prezentat de Asociația Promo-LEX, în perioada august 2022 – iulie 2023, doar 17 la sută dintre proiectele de legi aprobate au fost supuse consultărilor publice. Cifra este în creștere cu șapte la sută față de anul precedent, dar nu suficientă, spun specialișitii, pentru a putea vorbi de transparență. Raportul mai arată că Parlamentul a aprobat 38 de proiecte de legi care nu aveau avizul comisiilor parlamentare. Totodată, cinci proiecte au fost adoptate fără avizul Centrului Național Anticorupție, iar alte patru – fără cel al Comisiei juridice.

„Chiar dacă vedem că la unele proiecte au fost desfășurate cât mai multe consultări publice, credem că acest proces este încă unul destul de redus și necesită eforturi mai mari din partea Parlamentului. Aceste cifre sunt, din păcate, insuficiente pentru ca să putem spune că există o transparență decizională suficientă ca să putem spune că proiectele de legi au fost consultate în mod eficient”, a menționat Mihaela Duca Anghelici, analist, Promo-LEX.

Totodată, observatorii au mai constatat că este tergiversată includerea pe ordinea de zi a unor proiecte propuse deja de comisia de fond spre examinare.

„Din 147 de proiecte aflate la examinare, care nu au fost propuse spre votare nici în prima, nici în a doua lectură, avem cel puțin 22 de proiecte la care comisia de fond a emis raport pentru votare în primă lectură. Acest raport a fost emis încă în 2021-2022. Pentru noi nu este clar de ce se tergiversează includerea pe ordinea de zi a acestor proiecte”, a adăugat Mihaela Duca Anghelici.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Victoria Roșca, a venit cu mai multe explicații la unele observații ale asociației.

„Pentru un an de zile este un număr mare de proiecte, este un număr foarte mare, iar noi suntem constrânși de timp și de presiunea care se pune pe noi, mai ales în contextul în care Republica Moldova a obținut statutul de țară candidat și cu atât mai mult acum, când suntem impuși cumva să avem o activitate în regim de urgență ce ține de alinierea la aquis-ul comunitar.”

O altă constatare a observatorilor este că unii aleși ai poporului au lipsit constant de la ședințele plenare sau a comisiilor din care fac parte. De exemplu, deputații din opoziție au lispit la mai mult de jumătate din ședințele comisiilor juridice și de administrare publică. În apărarea opoziției, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi, a declarat că vocea lor nu a prea fost auzită în această Legislatură și speră ca, în viitor, aleșii, indiferent de culoare politică, să aibă o colaborare pentru binele cetățenilor.

„Deputații trebuie să înțeleagă că sunt emanația poporului, nu Guvernul, nu Guvernul dictează ce trebuie să facem, noi suntem zi de zi în legătură cu oameni și vedem problemele lor. Noi, ca opoziție, oricum vom găsi acea linguriță de dust care s-o punem în proiectul care vine. Asta nu e doar în Parlamentul moldovenesc, este mereu, pretutindeni”, Adrian Lebedinschi, deputat BCS.

La eveniment a fost prezent și ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, care a apreciat efortul considerabil al Parlamentului de la Chișinău și pachetele de legi aprobate.

„Am observat în ultimii ani că au fost adoptate mai multe legi care îmbunătățesc capitolele acquis-ului comunitar, iar asta poate fi observat în acest an. Progresul în acest sens este remarcabil, în opinia mea, deoarece nu ați avut un an întreg și ați făcut pași importanți în 9 din cele 33 de capitole ale aquis-ului”, a declarat Janis Mazeiks, șeful Delegației UE la Chișinău.

Total
0
Shares
Total
0
Share