Proprietarii de terenuri agricole nu vor mai fi nevoiți să plătească contribuția individuală pentru asigurare medicală. Modificarea a fost decisă astăzi de comun acord între Guvern, CNAM și un grup de deputați PAS din cadrul comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului.
Despre aceasta a anunțat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco
”Majoritatea din proprietari au primit sau au moștenit aceste terenuri ca rezultat al renumitului program național “Pământ”, proporția unei cote funciare atingând undeva 2,5 ha în mediu.
Astfel, toți proprietarii de terenuri, în special cetățenii noștri care nu mai locuiesc în Republica Moldova, nu vor mai fi notificați cu referire la plata contribuției sau anunțul despre penalități”, a scris Nemerenco.