Protecția comunității LGBTQ+ ar putea fi inclusă în Constituția Germaniei

Germania ia în calcul să înscrie protecţia lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor queer şi/sau intersexuale (LGBTQI) în Constituţie, relatează Deutsche Welle, sursă citată de news.ro

În prezent, Legea fundamentală germană prevede că ”nimeni nu trebuie să fie discriminat şi nici privilegiat din cauza genului, ascendenţei, rasei, limbii, patriei sau originii, credinţei, opiniilor religioase sau politice”.

Însă orientarea sexuală nu este evocată în Constituţie.

Verzii şi Partidul Liberal (FDP) au promis, la venirea lor la putere, în 2021, să schimbe acest lucru.

Cele trei partide din Guvern întâmpină însă dificultăţi să avanseze în acest dosar.

Potrivit DW, orice modificare a Constituţiei necesită o majoritate de două treimi atât în Parlament, cât şi în Consiliul Federal, care reprerzintă cele 16 landuri germane.

Acest lucru înseamnă că coaliţia de stânga condusă de către Olaf Scholz are nevoie de susţinerea conservatorilor din CDU-CSU în acest proiect.

Cu excepţia unor personalităţi izolate, ca primarul Berlinului Kai Wegner din uniunea Creştin Democratp (CDU), susţinătorii conservatori ai acestei iniţiative ”nu sunt numeroşi” în Bundestag.

Dreapta creştină germană consideră că că drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor queer şi/sau intersexuale sunt deja garantate în republica federală, în care căsătoria între persoane de acelaşi sex este legală don 2017.

Însă activiştii drepturilor LGBTQI resping acest argument.

Ei consideră o modificare a Constituţiei ar conduce la sfârşitul unei ”forme de discriminare care există de decenii în Germania postbelică a persoanelor homosexuale şi bisexuale”.

La elaborarea Legii fundamentale, în 1949, homosexualii şi bisexualii au fost singurul grup de victime ale regimului nazist care a fost exclus în mod deliberat de la protecţia Constituţiei, scrie DW.

Astfel, homosexualii au fost persecutaţi ani de zile în virtutea paragrafului 175 al Codului Penal, care incrimina homosexualitatea, abrogat în 1994.

Total
0
Shares
Total
0
Share