Politic

Protest în Parlament: BCS a blocat tribuna în semn de protest față de interzicerea panglicii Sf. Gheorghe

Pinterest LinkedIn Tumblr

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au blocat tribuna centrală a Parlamentului, în timp ce era prezentat proiectul de lege prin care a fost interzisă panglica Sfântului Gheorghe în Moldova. Opoziția a arborat și un pancard pe care era scris „Nu atingeți simbolul Victoriei!”. După ce proiectul a fost prezentat, deputații, în semn de protest, au părăsit plenul.

Majoritatea PAS, cu 53 de voturi, a interzis, azi, panglica Sfântului Gheorghe pe teritoriul Republicii Moldova. Amendamentul la Codul Contravențional care prevede interzicerea acestor simboluri a fost propus de deputatul PAS, Lilian Carp. Prin noile modificări, se interzice purtarea de ” drapele, benzi, panglici colorate, precum banda bicoloră sau negru- portocaliu, embleme, elemente grafice, litere sau cifre, insigne, uniforme, sloganuri, forme de salut, precum și alte asemenea însemne utilizate de către participanții la acțiuni de agresiuni militare, crime de război și crime împotriva umanității”.

Persoanele care vor încălca noile norme riscă amendă de până la 9000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Amenda în cazul persoanelor juridice se ridică până la 18000 de lei.
Noile interdicții vor intra în vigoare odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial.

loading...

Comments are closed.