Președintele Franței Emmanuel Macron susține că protestatarii se folosesc de rețele sociale precum Snapchat, TikTok sau Telegram pentru a populariza evenimentele violente și pentru a organiza demonstrații ilegale.
Acesta a discutat cu edilii orașelor în care au avut loc proteste despre posibilitatea blocării anumitor funcții ale unor rețele sociale.
Propunerea i-a atras critici lui Macron, care a fost ironizat de opoziție și comparat cu liderii unor regimuri totalitare. Macron le-a spus celor aproximativ 300 de edili că „trebuie să reflectăm asupra utilizării platformelor social-media în rândul celor tineri, dar și asupra interdicțiilor pe care trebuie să le introducem”, potrivit unei înregistrări video.
„Când lucrurile scapă de sub control, poate că trebuie să vă puneți în situația de a le reglementa sau de a le interzice. Există, spre exemplu, funcțiile de geolocalizare pe anumite platforme, care permit tinerilor să se întâlnească în anumite locuri, în timp ce poartă discuții despre cum să provoace incendii„, a mai spus Emmanuel Macron, cu referire la platformele sociale.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Olivier Véran, a explicat că inițiativa președintelui are în vedere suspendarea anumitor funcții specifice ale rețelelor sociale.
„Acestea sunt apeluri pentru organizarea de violențe în spațiul public și în acest caz aveți puterea de a le suspenda (funcțiile rețelelor sociale)”, a specificat Véran, într-un raport înaintat miniștrilor.
Macron și alții susțin că protestatarii folosesc Snapchat, TikTok și Telegram – toate fiind platforme de social media cu funcții limitate de control al conținutului. El mai spune că tinerii filmează evenimentele violente și folosesc rețelele pentru a le viraliza și a organiza adunări ilegale.
O sursă apropiată președintelui a declarat pentru AFP că Macron nu a pledat pentru o ”interdicție totală”, ci mai degrabă pentru posibilitatea de a suspenda temporar rețelele sociale în funcție de necesități. Declarațiile au stârnit furia multor critici, inclusiv a lui Olivier Marleix, liderul formațiunii Les Républicains din legislativul francez, care a scris pe Twitter că spusele lui Macron sunt de foarte prost gust.
Deputatul formațiunii La France Insoumise, Mathilde Panot, l-a comparat pe Macron cu dictatorul nord-coreean, spunând: „OK Kim Jong Un”. Atunci când se confruntă cu demonstrații de amploare organizate pe rețelele sociale – așa cum a fost cazul Chinei continentale în timpul protestelor din Hong Kong – țările cu o protecție limitată a drepturilor digitale au instituit restricții de acces la rețelele sociale.