Protestele transportatorilor auto, decise oficial: APOTA anunță trei acțiuni de stradă, inclusiv în fața misiunii UE

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) anunță organizarea a trei proteste în perioada următoare, în urma unei decizii adoptate de Consiliul organizației în ședința din 26 iunie 2025. Potrivit unui comunicat semnat de președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, acțiunile de protest vor avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, în fața sediului Misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova și în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA).

„În cadrul acestor proteste, APOTA va transmite un mesaj clar către societate și către instituțiile statului, precum și către misiunea UE în Republica Moldova, explicând motivele înaintării cerințelor noastre”, se precizează în anunțul oficial.

Transportatorii solicită:

  1. Aprobarea imediată de către Guvern și publicarea Metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile regulate de călători;
  2. Remiterea pentru o nouă elaborare a proiectului nr. 1125/MIDR/2024, care vizează implementarea sistemelor e-bilet și eGPS;
  3. Retragerea scrisorilor emise de ANTA prin care operatorii de transport au fost obligați să adapteze toate autovehiculele pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Data exactă a desfășurării fiecărui protest va fi comunicată presei după transmiterea notificărilor către Primăria municipiului Chișinău.

Potrivit APOTA, aceste acțiuni vin în contextul în care autoritățile nu au dat curs solicitărilor esențiale ale operatorilor de transport, în pofida numeroaselor demersuri.

Total
0
Shares
Total
0
Share