Provocare marca George Simion! Poliția de Frontieră neagă aplicarea violenței în momentul predării acestuia autorităților române

george simion, unionisti, simion extradat, simion batut, politia de frontiera, unionisti batuti, fredolin lecari si simion

Poliția de Frontieră informează că ieri prin punctul de trecere Leușeni s-a asigurat predarea cetățeanului George Simion către autoritățile române, în conformitate cu prevederile acordurilor stabilite între state.

Procedura de predare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, iar în momentul predării cetățeanului menționat acesta nu prezenta nici un semn de violență fizică. De asemenea, documentul de predare a ajuns în posesia lui după ce a fost luat în custodie de autoritățile române, nefiind deteriorat sau cu urme de sânge.

Menționăm că operațiunea de predare s-a făcut în condiții pașnice, fără să fi existat careva impedimente. De altfel, procedurile operaționale menționează clar ca în astfel de situații nu s-ar fi putut face predarea-primirea dacă ar fi existat urme de violență, în astfel de cazuri se acordă primul ajutor și se iau alte măsuri corespunzătoare. Ceea ce nu a fost cazul în situația menționată.

Mai mult, până la acestă oră nu există o plângere oficial formulată de cetățeanul George Simion pe marginea celor pe care le-a semnalat pe rețelele de socializare. Acesta ar fi avut posibilitatea să depună pe loc plângerea, la punctul de trecere a frontierei Republicii Moldova în momentul operațiunii de predare, dacă ar fi constatat anumite încălcări. Din comunicarea cu autoritățile române a rezultat că o astfel de plângere nu a fost depusă nici la punctul de trecere a frontierei române.

Șeful Poliției de Frontiera a Republicii Moldova a dispus efectuarea unei anchete interne pe acest caz, pentru a fi analizate suplimentar toate detaliile operațiunii și a fi stabilite toate circumstanțele în care aceasta a avut loc.

Total
0
Shares
Total
0
Share