PSD promite sprijin pentru veteranii războiului de pe Nistru: acces la reabilitare medicală în România și proiecte strategice pentru Republica Moldova

Veteranii din Republica Moldova, care au luptat în războiul pentru independență, din 1992, de la Nistru, ar putea beneficia de reabilitare și recuperare medicală în România, din contul statului român. Acest lucru este prevăzut în programul politic al Partidului Social Democrat (PSD), aflat la guvernare peste Prut, elaborat în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare, care vor avea loc în curând, scrie ziua.md

Documentul prezentat de PSD, partidul premierului Marcel Ciolacu, conține un paragraf dedicat „parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”.

Astfel, reprezentanții formațiunii de guvernământ din România se angajează să sprijine Republica Moldova în eforturile de „consolidare a statului de drept”, dar și de „asigurare a stabilității politice și a prosperității”. Alt punct prevede avansarea proiectelor bilaterale strategice, „mai ales a celor cu rol de conectare a Republicii Moldova cu UE, prin România”.

„Susținerea eforturilor autorităților Republicii Moldova de eficientizare a combaterii corupției, de reformare a sistemului judiciar, de reformare și profesionalizare a administrației și de curățare a mediului de afaceri și a administrației publice de practici clientelare”, este un alt angajament asumat de PSD.

Potrivit formațiunii, se va urmări, de asemenea, „consolidarea Fondului de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, prin creșterea alocării financiare în cadrul bugetului MAE destinat cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară, precum și consolidarea programului de sprijin pentru Republica Moldova, în vederea transpunerii și implementării legislației europene, care include programe de formare și utilizarea instrumentelor europene de finanțare, disponibile în acest sens”.

Printre prioritățile enunțate, un punct aparte îi vizează pe luptătorii răsboiului de la Nistru.

„Se vor întreprinde măsurile necesare pentru a facilita accesul veteranilor din Republica Moldova, care au luptat în teatrele de operații, în sistemul de reabilitare și recuperare medicală corespunzător din România, având în vedere contribuția lor semnificativă la securitatea regională”, se menționează în document.

Amintim că, în data de 24 noiembrie, în România, va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale, la care candidează și liderul PSD, Marcel Ciolacu, actualul șef al Guvernului, care este și favoritul acestei curse, iar peste o săptămână, în 1 decembrie, românii sunt chemați din nou la urne, să-și aleagă viitorii deputați și senatori.

Total
0
Shares
Total
0
Share