PSRM a depus documentele pentru aderarea la Internaționala Socialistă

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a depus actele pentru aderarea la Internaționala Socialistă, iar în prezent se lucrează activ cu aripa stângă din forurile europene, a anunța Igor Dodon, liderul socialiștilor din Republica Moldova, menționând și alegerea lui Vlad Batrîncea în calitate de vicepreședinte al APCE, pentru perioada anului 2021.

“Am dat acum documentele pentru a deveni membri ai Internaționalei Socialiste, și de aceasta noi avem o agendă zilnică complexă cu partenerii noștri străini”, a declarat șeful PSRM, subliniind relațiile bune cu partenerii politici din Rusia, Turcia și China.

Internaționala Socialistă a fost creată în anul 1951, la Conferința de la Frankfurt pe Main (30 iunie – 3 iulie) și reunește 143 de partide socialiste, social-democrate, laburiste, precum și organizații regionale de pe toate continentele și se află la Londra.

Amintim că în cadrul ședinței din 19 aprilie curent, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, în același timp și secretarul general al PSRM, Vlad Batrîncea, a fost ales, în unanimitate, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), pentru perioada anului 2021.

Evenimentul a avut loc în cadrul sesiunii de primăvară a APCE, care s-a desfășurat pe 19-22 aprilie, la Strasbourg.

Titlul de Vicepreședinte al APCE îi oferă socialistului Vlad Batrîncea, președinte al Delegației Parlamentului Republicii Moldova la APCE, dreptul de a face parte din Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share