PSRM, despre protestul veteranilor: “Instigarea la ura etnică creează terenul pentru noi conflicte pe teritoriul țării noastre”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă cu fermitate numeroasele incidente de instigare la ura etnică, apelurile către acțiuni violente și lichidarea statalității Republicii Moldova, care au răsunat la mitingurile veteranilor de război de pe Nistru pe 16 și 19 iulie 2020, transmite Telegraph.md

Astfel de declarații încalcă o serie de articole din Constituție și Codul Penal al Republicii Moldova.

Socialiștii afirmă că este perplex faptul că deputații din Parlamentul Republicii Moldova, care au participat la aceste evenimente și le-au susținut activ, nu au spus niciun cuvînt întru condamnarea unor astfel de declarații extremiste. În țările civilizate, inclusiv în statele Uniunii Europene, conivență cu astfel de apeluri și declarații ar însemna sfîrșitul carierei oricărui politician.

Indignarea este cauzată de apelurile din partea mai multor persoane care s-au expus la mitinguri cu privire la formarea „listelor negre” a deputaților nedoriți și angajaților din cadrul Organelor de ordine . Și mass-media este extrem de iresponsabilă atunci cînd publică datele angajaților forțelor de ordine care au protejat ordinea publică în timpul acțiunilor „combatanților”.

Partidul Socialiștilor susține constant independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. În același timp, PSRM reamintește că tocmai astfel de declarații extremiste care au răsunat activ la mitingurile Frontului Popular de la sfîrșitul anilor 80 – începutul anilor 90, și mai tîrziu din gura reprezentanților autorităților Republicii Moldova, au creat baza conflictului transnistrean. Fiecare apel la unificare cu România, la violență fizică, fiecare insultă a vorbitorilor autohtoni întîrzie procesul de reglementare transnistreană pentru o perioadă nedeterminată și creează baza pentru noi conflicte în țara noastră.

“Fiecare veteran al forțelor armate, fiecare participant la ostilități are nevoie de ajutor și sprijin din partea statului. Dar, în același timp, nimănui nu i se permite să încalce legea, să incite lupte interetnice și ură între oameni, apeluri la violență, să amenințe cu violență fizică.

Partidul Socialiștilor solicită deputaților tuturor frațiunilor din Parlamentul Republicii Moldova să condamne astfel de manifestări, iar Procuratura și Organele de aplicare a legii – să reacționeze la orice fapt ilegal care provoacă destabilizare, haos și conflicte civile în țară.” se menționează în comunicatul PSRM.

Citește și: Premierul îndeamnă miniștrii să se pregătească pentru moțiunea de cenzură, care va fi dezbătută astăzi

Total
0
Shares
Total
0
Share