PSRM propune acordarea unui suport financiar anual pensionarilor cu venituri mici și beneficiarilor de alocații sociale

PSRM propune acordarea unui suport financiar anual pensionarilor cu venituri mici și beneficiarilor de alocații sociale
EnglishFrançaisРусский
psrm

Un grup de deputați ai PSRM a înregistrat un proiect de lege care prevede acordarea unui suport financiar anual pentru beneficiarii de pensii și alocații sociale de stat.

Inițiativa legislativă propune completarea Legii privind sistemul public de pensii și a Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni.

Potrivit proiectului, beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă, al cărei cuantum nu depășește salariul mediu pe economie, ar urma să primească anual un suport financiar echivalent cu valoarea pensiei medii încasate în anul respectiv.

De asemenea, beneficiarii alocației pentru persoanele vârstnice ar urma să primească anual un suport financiar egal cu cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilite pentru anul curent.

Autorii proiectului propun ca plata să fie efectuată în două tranșe egale — până la 30 aprilie și până la 31 decembrie ale fiecărui an.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul este motivat prin necesitatea susținerii persoanelor vârstnice cu venituri mici, în contextul creșterii prețurilor și al majorării costurilor pentru produsele și serviciile de bază.

Autorii invocă date ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, potrivit cărora, la 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova erau înregistrați 671 695 de beneficiari de pensii și 98 293 de beneficiari de alocații sociale.

Proiectul mai prevede că mijloacele financiare necesare pentru acordarea suportului financiar anual vor fi acoperite din transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share