Situația de la biserica din Dereneu a scăpat complet de sub control din cauza incapacității autorităților de a gestiona un conflict sensibil prin dialog. Ieri, mai mulți preoți și enoriași au fost reținuți pentru „vina” de a-și apăra biserica și dreptul constituțional la credință.
PSRM condamnă ferm aceste abuzuri și cere soluționarea imediată a situației, ținând cont de voința localnicilor. Dreptul la libertatea religioasă este garantat de Constituție, însă autoritățile au ales să-l calce în picioare, substituind dialogul cu bastonul.
Reținerea preoților și a enoriașilor este un act de intimidare politică. Vorbim despre oameni pașnici, nu despre infractori periculoși, nu despre contrabandiști de arme sau traficanți de droguri — adevăratele probleme pe care statul le tolerează sau le ascunde sub preș.
Prin acțiunile lor, autoritățile au transmis un mesaj extrem de grav: credința poate fi pusă în genunchi în fața forței polițienești. Acesta nu este un stat de drept, ci un derapaj autoritar periculos.
Pacea nu se impune cu bastonul. Nici în societate, nici în comunitățile religioase. Pacea se construiește prin dialog, respect și soluții reale. Autoritățile sunt obligate să discute cu oamenii, nu să-i reducă la tăcere prin forță.
Facem apel la calm și reținere din partea tuturor părților implicate și solicităm eliberarea imediată a tuturor persoanelor reținute. Totodată, cerem autorităților centrale să înceteze presiunile și să inițieze o platformă de dialog care să includă reprezentanți ai comunității locale, ai Guvernului și ai ambelor părți implicate, pentru a identifica o soluție pașnică, echitabilă și respectuoasă față de voința enoriașilor.
Ceea ce se întâmplă la Dereneu este un precedent periculos. Iar responsabilitatea politică aparține în totalitate celor aflați la guvernare.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova



