Purtătorul de cuvânt al PD-ului, alături de Traian Băsescu!

gamurari basescu pd pun moldova romania

Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale, a susținut astăzi o conferință la ULIM cu tema „Unirea R. Moldova cu România – între ideal și necesitate strategică”.

În sala de conferințe a fost observat de către Doru Dendiu și Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat.

„Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt al PD, la o conferinţă…”, a postat pe facebook jurnalistul Doru Dendiu.

La respectiva postare, mai mulți internauți au scris că participarea lui Gamurari la conferința lui Băsescu se datorează faptului că purtătorul de cuvânt al democraților este și profesor la ULIM, fiind directorul Școlii doctorale de Drept de la această universitate.

Și Vitalie Gamurari i-a răspuns lui Dendiu printr-un comentariu.

“Interesantă remarcă. În calitatea mea de profesor și Director al Școlii Doctorale Drept, oare nu aș putea participa la un asemenea eveniment? Nu m-am ascuns în spate, am venit să ascult discursul unei Personalități care a condus România în două mandate… Or, așa judecând, ar trebui să ma dezic de foarte multe persoane publice din diverse țări pe care le-am cunoscut pe perioada activității mele în calitate de profesor, expert etc.”, a menționat Vitalie Gamurari într-un comentariu.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share