Rusia analizează posibilitatea de a interzice apelurile telefonice provenite din țări „neprietenoase”, măsură justificată de președintele Vladimir Putin ca parte a strategiei de combatere a fraudelor telefonice și online. Anunțul a fost făcut la o întâlnire cu membrii Consiliului pentru Drepturile Omului.
Potrivit liderului rus, propunerea a venit chiar din partea membrilor Consiliului și ar putea fi inclusă în al treilea pachet de măsuri antifraudă pregătit de guvern. Informațiile au fost publicate de The Moscow Times și preluate de Antena3.
„Ca parte a luptei împotriva fraudelor telefonice și pe internet, ați propus o serie de soluții practice. Acestea includ blocarea apelurilor din țări neprietenoase care sunt efectuate în scopuri criminale (…) Toate acestea au fost luate în considerare și sunt implementate de guvern”, a declarat Putin.
Șeful Kremlinului a amintit că primul pachet de măsuri digitale a fost adoptat, al doilea este în curs de aprobare, iar „un al treilea este planificat pentru viitorul apropiat”.
Putin susține că aceste inițiative „au un impact pozitiv asupra exercitării drepturilor cetățenilor”, în contextul în care în Rusia numărul fraudelor prin telefon și internet s-a aflat constant în creștere în ultimii ani.