Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că punerea sub acuzare a președintelui american Donald Trump de catre Camera Reprezentantilor s-ar fi bazat pe acuzații care sunt „ireale”, scrie Europa Liberă.
Vorbind la Moscova, pe 19 decembrie, la conferința sa de presă anuală, Putin a spus că se așteaptă ca Trump să rămână în funcție, în ciuda votului din Camera reprezentanților , pentru că procesul privind suspendarea va avea loc în Senat, cameră controlată de republicanii președintnelui american.
Putin i-a criticat pe democrații americani care, în opinia lui, ar fi „partidul care a pierdut alegerile dar continuă lupta prin alte mijloace”.
Putin a adăugat că Rusia este gata să negocieze un nou tratat STAR de reducere a armelor strategice cu Statele Unite dar pentru moment nu are nici o reacție la oferta sa .
Vladimir Putin a mai spus joi că nu există „trupe străine” în regiunile separatiste din estul Ucrainei, Donetsk și Luhansk . „Nu există trupe străine în LNR și DNR, forțele de autoapărare sunt formate din localnici … Există unii străini, precum germanii și francezii, care luptă de ambele părți, dar cea mai mare parte a forțelor sunt oamenii locali ”.
Putin, care a numit destrămarea Uniunii Sovietice drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, a criticat strategia lui Lenin în privința problemelor etnice, spunând că ideea sa de a acorda o autonomie largă republicilor sovietice bazate pe criterii etnice, inclusiv dreptul de secesiune, a deschis calea pentru destrămarea URSS.
În același timp, Putin a respins ideea de a scoate trupul îmbălsămat al lui Lenin din mausoleul din Piața Roșie din Moscova „deoarece există atât de mulți oameni în țara noastră pentru care numele său rămâne important”.