Redacția Radio Europa Liberă România își încheie activitatea astăzi, 31 martie 2026, după aproape șapte ani de la relansarea din 2019.
În această perioadă, redacția a publicat 52 341 de articole, abordând subiecte de interes public, de la siguranță națională și funcționarea instituțiilor, până la probleme sociale precum dependențele, infecțiile nosocomiale sau violența domestică.
Potrivit mesajului publicat de redacție, materialele realizate au generat reacții, au determinat autoritățile să ofere explicații și, în unele cazuri, au contribuit la modificări legislative.
Jurnaliștii subliniază că au pus accent pe problemele care afectează direct cetățenii și pe respectarea principiilor democratice.
„Restul e arhivă”, au transmis aceștia, menționând că toate materialele rămân disponibile publicului.
Redacția Europa Liberă România (Radio Europa Liberă – serviciul românesc) a fost înființată în 1950.
A început să emită în limba română în contextul Războiului Rece, fiind finanțată de SUA și având rolul de a transmite informații către țările din blocul comunist, inclusiv România.
După căderea comunismului și integrarea României în NATO și UE, activitatea redacției a fost încheiată în 2008, pe fondul scăderii relevanței misiunii inițiale și al reorganizării strategice a instituției.
Redacția a fost redeschisă în 2019, în contextul reluării proiectelor editoriale pentru regiune, pe fondul preocupărilor legate de dezinformare și securitatea informațională.
Amintim că Departamentul de Stat al SUA a destructurat USAID și a tăiat sursele de finanțare pentru Radio Europa Liberă, Vocea Americii, precum și pe cele destinate mai multor ONG-uri, fiind vizate și entități din Republica Moldova.



