Deputatul PAS, Radu Marian, a lansat acuzații la adresa lui Sergiu Tofilat, reprezentant al statului la Moldovagaz și vicepreședinte al unui partid politic, susținând că acesta ar încerca să ascundă greșelile din trecut și să atragă simpatie electorală prin acuzații nefondate. Marian a punctat faptul că Tofilat a avut o influență negativă în deciziile privind achiziția gazelor naturale pe timp de vară, când prețurile erau mai accesibile.
Sergiu Tofilat: ”ANRE și deputatul PAS, Radu Marian sunt avocații Gazprom în Moldova”
„Domnul Tofilat este unul dintre cei care a insistat ca statul să nu achiziționeze gaze naturale în timpul verii, când prețurile erau mult mai rezonabile. Acum, în loc să-și asume responsabilitatea, încearcă să găsească vinovați”, a declarat Radu Marian. Acesta a adăugat că recentele declarații ale lui Tofilat, în care critică actuala conducere, nu au fundament și servesc doar intereselor politice ale acestuia.
Deputatul a făcut referire și la inițiativa legislativă propusă de Tofilat, care prevede instituirea unei administrări speciale la Moldovagaz de către ANRE. Marian a reiterat că astfel de inițiative ar trebui să vină din partea Ministerului Energiei, prin guvern, pentru a trece printr-un proces transparent de consultare publică. „Domnul Tofilat știe foarte bine acest lucru și știe că o astfel de inițiativă poate fi aprobată rapid, în doar două săptămâni, dacă este necesară. Faptul că susține contrariul este o dezinformare”, a spus deputatul.
De asemenea, Radu Marian a subliniat că, sub conducere interimară, Moldovagaz a achiziționat în noiembrie gaze naturale în valoare de 17,04 milioane de euro, contrazicând astfel afirmațiile lui Tofilat privind incapacitatea companiei de a efectua achiziții. „Care este urgența dacă aceste achiziții au fost deja realizate?”, a întrebat retoric Marian.
Acesta a criticat și atacurile personale ale lui Sergiu Tofilat, pe care le consideră „isterice” și motivate de ambițiile politice ale acestuia. „Folosindu-se de funcția sa, pentru care este remunerat cu peste 150 000 de lei pe lună, încearcă să-și facă PR politic înaintea alegerilor parlamentare. În loc să contribuie la consolidarea poziției Republicii Moldova în fața Gazprom, slăbește țara prin declarații nefondate”, a subliniat Marian.
În final, deputatul PAS a făcut un apel la unitate și colaborare în sectorul energetic, avertizând că astfel de intrigi politice nu fac decât să dăuneze intereselor cetățenilor. „Oamenii își doresc resurse accesibile și sigure, nu vinovați inventați pentru greșelile trecutului”, a concluzionat Radu Marian.