Inspectoratul pentru Protecția Mediului a descoperit peste zece cazuri de extragere ilegală a solului fertil în raionul Anenii Noi, în urma unor razii efectuate în extravilanul localităților Botnărești și Chirca, precum și în zona traseului Chișinău – Bender, în perimetrul comunei Chetrosu și localității Albinița.
Controalele au avut drept scop combaterea practicilor ilegale de exploatare și comercializare a stratului superior de sol. ”În urma verificărilor, inspectorii au identificat peste zece gropi formate în urma extragerii ilegale a stratului de sol fertil”, a declarat IPM, precizând că autorii nu au fost încă identificați.
Totodată, în apropierea intersecției dintre traseul Chișinău – Bender și satul Puhoi, au fost stopate două camioane de tip ”ZIL”, care transportau sol fertil fără acte. Șoferii intenționau să vândă solul în municipiul Chișinău, în zona străzii Calea Basarabiei.
Cei doi conducători auto au fost amendați cu câte 5 000 de lei, iar sub supravegherea echipelor de control, solul a fost returnat în gropile din zona Botnărești.
IPM avertizează că extragerea, transportul și comercializarea solului fertil fără autorizație afectează grav calitatea terenurilor agricole și echilibrul ecologic.