Reacția a doi membri CSM privind decretul Maiei Sandu de revocare a președintelui Vladislav Clima de la Curtea de Apel

Membrii CSM, profesori titulari de drept, Ciugureanu-Mihailuță Carolina și Belei Elena resping acuzațiile care se regăsesc în decretul prezidențial cu privire la revocarea lui Vladislav Clima din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, informează NTV

Potrivit acestora, prezența conflictului de interese în momentul acordării votului pentru candidatul la funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, Clima Vladislav, „este eronat și total lipsit de substrat factologic”.

De menționat că la aproape o săptămână de la semnarea decretului de către președintele Maia Sandu, Consiliul Superior al Magistraturii nu a venit cu poziție privind cazul dat.

Poziția celor doi membri CSM, Ciugureanu-Mihailuță Carolina și Belei Elena, a fost expusă într-o declarație publică, în care argumentează lipsa unui conflict de interese.

Amintim că, vineri, 28 mai, șeful statului, Maia Sandu l-a revocat pe Vladislav Clima din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Potrivit documentului, Consiliul Superior al Magistraturii ar fi încălcat procedurile și a admis un conflict de interese atunci când a propus numirea lui Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

Decretul de anulare poate fi contestat în termen de 30 de zile, cu cerere prealabilă adresată președintelui Republicii Moldova.

Vladislav Clima a fost numit, prin decretul semnat de Igor Dodon, în calitate de președinte la Curtea de Apel Chișinău pe data de 2 septembrie 2020, pe un termen de patru ani.

Citește și: Familia unei moldovence, repatriate din Fâșia Gaza, a transmis mulțumiri Guvernului

Total
0
Shares
 
Total
0
Share