Reacția ASP, după perchezițiile efectuate de către ofițerii CNA

În contextul acțiunilor de urmărire penală efectuate, astăzi 20.12.2021, de către procurorii anticorupție și Centrul Național Anticorupție în privința unor angajați ai Agenției Servicii Publice, în cadrul dosarului penal pornit pe fapte de corupere în eliberarea actelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, Agenția Servicii Publice anunță că este în comunicare activă cu CNA și PA, precum și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea stabilirii persoanelor vinovate și elucidării depline a cazurilor documentate.

”Agenția Servicii Publice își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de organele procuraturii și Centrul Național Anticorupție pe abuzurile și faptele de corupție de la ASP, să ajungă în instanțele de judecată.

Accentuăm deschiderea continuă pentru investigarea și combaterea cazurilor de nerespectare a legislației. Agenția Servicii Publice întreprinde multiple măsuri de prevenire și combatere a corupției în cadrul subdiviziunilor subordonate instituției, precum și acordă în mod sistematic sprijin și asistența necesară organelor abilitate în identificarea eventualelor fapte coruptibile și incidentelor de integritate, comise de angajați”, a transmis instituția.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share