Reacția lui Ghimpu, după discuțiile ACUM și PSRM: Pe cine vrea să amăgească Maia Sandu și Andrei Năstase?

Ghimpu dă de pământ cu Năstase și Maia Sandu, blocul MUCA (ACUM inversat) sunt copiii oligarhilor, pas cu da, plm, platon topa filat, pl dorin chirtoaca, unirea, partidul liberal, alegeri moldova 2019

Ex-președintele PL, Mihai Ghimpu, susţine că propunerile înaintate Blocului ACUM înainte către PSRM presupun inlusiv formarea unei majorităţi parlamentare, chiar dacă PAS și DA încearcă să evite folosirea acestui termen şi caută alte formule prin care şi-ar promova iniţiativele lor politice.

„Alegerea preşedintelui Parlamentului, formarea Biroului Permanent al Parlamentului (fără de care nu poate activa acesta) şi formarea comisiilor permanente (ceea ce înseamnă de fapt partajare, pe care nu o recunoaşte blocul ACUM, deoarece se împart comisiile permanente, care obligatoriu trebuie să le revină şi celor din opoziţie), votarea proiectelor de hotărâri şi legi, eliberarea din funcţie şi numirea unor funcţionari, înseamnă de fapt formarea majorităţii parlamentare”, a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.
 
Potrivit lui Ghimpu apare întrebarea: “Pe cine vrea să amăgească blocul ACUM, mai bine zis Maia Sandu şi Andrei Năstase?”
 
Amintim că PAS și DA au acceptat invitaţia la discuţii publice lansată astăzi de socialiști. Discuţiile între reprezentanţii celor două entităţi politice au fost în mare parte în contradictoriu, prin urmare este puțin probabil să fie creată o alianță între PSRM și ACUM. 
Total
0
Shares
 
Total
0
Share