Reacția lui Igor Dodon, după ce Moldovagaz a anunțat noile tarife

Liderul PSRM, Igor Dodon, a cerut adoptarea de urgență a măsurilor ce ar compensa majorarea tarifului la gaz, atât pentru cetățeni, cât și pentru agenții economici. Mesajul vine după ce Moldovagaz a anunțat că a cerut ANRE ajustarea prețurilor pentru gazul natural, iar drept urmare facturile vor fi de 2,4 ori mai mari.

“Dacă acest lucru nu se va întâmpla urgent, mulți cetățeni nu vor putea achita facturile din această lună, iar unii agenți economici ar putea falimenta” , a mai scris Dodon.

Aproximativ 9 lei şi 40 de bani pentru un metru cub este tariful propus de Moldovagaz în cererea de ajustare a preţului transmisă Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). În prezent, cetățenii achită 4 lei și 20 de bani.

Potrivit unui comunicat de presă emis de SA „Moldovagaz”, pentru anul 2021 se propune creșterea tarifului de la 4128 la 9396 lei pentru o mie de metri cubi. Astfel, tariful la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă se propune să fie ridicat de la 4298 la 10260 lei pentru o mie de metri cubi, de presiune medie de la 4018 la 8649 de lei, de presiune înaltă de la 3910 la 8331 de lei pentru o mie de metri cubi.

În cazul rețelelor de transport gaze, tariful urmează să fie crescut de la 2613 la 7834 de lei pentru o mie de metri cubi în punctele de intrare, și de la 2895 la 8115 de lei în punctele de ieșire.

Principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Tariful final nou pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share