Reacția Ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi despre ELIBERAREA lui Vlad Filat

Fadei Nagacevschi

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, susține că nu cunoaște care este motivul care a stat la baza eliberării condiționate din închisoare a fostului premier, Vlad Filat, înainte de termen.

„Este decizia instanței de judecată și nu am dreptul s-o comentez. Nici nu am citit actul judecătoresc ca să înțeleg motivul unei astfel de decizii. Știu doar că avocații au cerut reducerea pedepsei din motiv că a fost ținut în condiții inumane, însă, care a fost motivul reducerii pedepsei și eliberării condiționate nu știu, deoarece nu am văzut decizia instanței. Să mă expun cu privire la legalitatea acestui act judecătoresc îmi este foarte greu, deoarece nu l-am văzut în ochi”, a declarat Fadei Nagacevschi pentru UNIMEDIA.

Amintim că Vlad Filat, condamnat la nouă ani de pușcărie pentru abuz de putere, a fost eliberat astăzi, 3 decembrie, din închisoare, după patru ani de detenție. De menționat că pedeapsa fostului premier, condamnat la nouă ani de închisoare, a fost redusă cu 685 de zile, adică un an şi zece luni.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share