Partidul Democrat din Moldova a comentat decizia instanței de judecată privind nevalidarea alegerilor pentru Primăria Chișinău, spunând că este o decizie sensibilă și vor urmări cu atenție ce se va întâmpla mai departe. De asemenea, PDM a pecizat că decizia poate fi atacată în instanța superioară.
„Decizia este una sensibilă și trebuie evaluată prin prisma argumentelor juridice, pentru a înțelege ce a stat la baza ei. Acest lucru va fi posibil în momentul în care va fi făcută publică motivarea ei. Decizia nefiind una definitivă, este supusă căilor de atac la instanțele superioare. PDM va urmări cu atenție modul în care vor evolua mai departe lucrurile pe acest subiect și va veni cu noi comentarii”, a declarat Vitalie Gămurari, purtător de cuvânt PDM.
Menționăm că după ce Andrei Năstase a câștigat alegerile locale din 3 iunie, PSRM l-a acționat în judecată pe motiv că în timpul campaniei electorale Năstase ar fi încălcat Codul Electoral, mai exact prevederea care interzice cetățenilor străini să facă agitație electorală în Republica Moldova.
Dat fiind că președintelui PNL (România), Ludovic Orban l-a susținut public Andrei Năstase, ieri judecătoarea Rodica Berdilo, care a cercetat cazul, a luat decizia de nevalidare a rezultatelor scrutinului și mandatului primarului ales. În 24 de ore, Andrei Năstase are dreptul să atace decizia judecății în instanța superioară, adică la Curtea de Apel.