Reacția Președintelui Dodon, imediat după ce a fost suspendat: Curtea Constituţională a comis o dublă ilegalitate!

igor dodon, psrm, presedintele moldovei, proteste

Prin decizia sa de a suspenda din funcţie Preşedintele ales legitim şi prin vot direct de către cetăţenii Republicii Moldova, Curtea Constituţională (CC) a comis o dublă ilegalitate, consideră Igor Dodon: “A zădărnicit încercarea mea de a stopa o gravă încălcare de legislaţie şi a dat posibilitate ca această încălcare să fie promovată de un aşa-numit preşedinte interimar”.

Dodon afirmă că, Curtea Constituţională a neglijat totalmente argumentele legale cu care a operat:

“De ce doamna Silvia Radu nu poate fi numită în funcţia de ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale? Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, art. 8, punctul 4 prevede: „Pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: a) să respecte condiţiile prevăzute la art.27; b) să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; c) să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective; d) să aibă experienţă managerială de cel puţin 2 ani”. Aceste condiții sînt înaintate pentru orice candidat la orice funcție publică și ar fi straniu ca un ministru responsabil de domeniu, care este funcție de demnitate publică mult mai înalta decît cea de funcționar public, să nu corespundă unor cerințe minime înaintate angajaților săi”, a scris Dodon pe Facebook.

“În cazul lui Nicolae Ciubuc, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, ar fi de menţionat că nu corespunde criteriilor de integritate. Cei de la guvernare ştiu foarte bine despre abaterile penale pe care le-a comis dînsul, dar oricum insistă pe promovarea sa într-o funcţie atît de importantă”, a mai scris Dodon.

Totodată, acesta își exprimă regretul că, în loc să stopeze încălcările grave comise de guvernare, Curtea Constituţională dă undă verde promovării lor în continuare. Aceasta ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi independenţa judecătorilor Curţii, cosideră Dodon.

“Cei de la putere şi instituţiile pe care le controlează pur şi simplu nu-şi dau seama de gravitatea acţiunilor lor şi de consecinţele ce vor surveni. Însă, mai devreme sau mai tîrziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească. Şi vor răspunde aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pe care ei astăzi o încalcă cu atîta neruşinare, promovîndu-şi interesele înguste de partid”, a încheiat Dodon.

Amintim că șeful statului a fost suspendat din funcție. Hotărârea a fost luată astăzi de judecătorii Curții Constituționale (CC). Potrivit hotărârii, interimatul funcției va putea fi exercitat de președintele parlamentului sau primul-ministru (motivele juridice găsiți aici).

Total
0
Shares
 
Total
0
Share