Reacția Președinției despre propunerea lui Igor Dodon de forma o majoritate parlamentară

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunțat că o înaintează pe Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi, la funcția de prim-ministră și lansează inițiativa de formare a unei majorități parlamentare, scrie tv8.md

Pentru o reacție în acest sens am contactat serviciul de presă al Președinției. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Sorina Ștefârță ne-a declarat că după ședința Parlamentului președinta Maia Sandu se va expune în acest sens.

Așteptăm să vedem cu ce se încheie ședința Parlamentului și ulterior o să fie o reacție”, a declarat pentru tv8.md Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a Președinției.

Totodată, președintele fracțiunii, Platformei DA, ALexandru Slusari, a anunțat că nu vor forma o coaliție în Parlament cu PSRM. În același context, Platforma „Pentru Moldova” susține că încă nu a luat o decizie privind propunerea înaintată de Partidul Socialiștilor, dar anunță că „aceasta este capabilă să formeze un cabinet de miniștri anti-criză”.

Amintim că, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat în aceste clipe că o înaintează pe Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi, la funcția de prim-ministră și lansează inițiativa de formare a unei coaliții parlamentară.

Citește și: Candidatul la funcția de ministru al Educației în Guvernul Gavrilița spune că Nemerenco a primit ilegal diploma de master

Total
0
Shares
Total
0
Share