Reacția PSRM: Constatăm cu regret că PAS cu DA nu sunt disponibili pentru negocieri serioase!

Blocul ACUM insistă pe o coaliție cu socialistii, I-a invitat la o ședință comună pas da psrm, andrei nastase maia sandu zinaida grecianii igor dodon, parlament moldova 2019, 

Astăzi, Năstase și Maia Sandu au transmis o invitație repetată socialiștilor pentru a crea un grup de lucru comun. În replică, PSRM a remarcat tonalitatea mai puțin categorică a mesajelor celor de la ACUM, ceea ce ar putea crea pe viitor premize de discuții pe marginea depășirii crizei politice create, însă constată că PAS și DA încă nu sînt disponibili pentru a avea negocieri serioase privind propunerile PSRM aprobate la ultima ședință a Consiliului Republican.

„Partidul Socialiștilor a stabilit clar și a anunțat public acele condiții inițiale de la care partidul este disponibil să înceapă negocierile privitor la crearea coaliției de guvernare și a unui guvern de coaliție funcțional format din reprezentanții ambelor părți. Chemarea de astăzi a celor de la ACUM nu aduce claritate referitor la acceptare sau neacceptarea propunerilor noastre de a forma o coaliție funcțională”, a scris Ion Ceban pe facebook.

Socialiștii au reiterat că sunt disponibili de a forma grupuri de lucru la nivel de conducere a Partidului Socialiștilor, dar și partidelor PAS și DA „pentru a discuta formarea conducerii Parlamentului, examinarea propunerilor legislative propuse de ambele părți, însă acest lucru poate fi inițiat doar în condițiile disponibilității celor de la ACUM de formare a unei coaliții stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul Republican al PSRM, cu scopul evitării declanșării alegerilor parlamentare anticipate”.

În același context, PSRM a menționat că sînt îngrijorați de unele acțiuni și activități cu tentă unionistă din ultimile zile la care activ participă conducerea blocului ACUM și care categoric nu pot fi acceptate de socialiști ca element al următoarei guvernări.

Total
0
Shares
Total
0
Share