Reacţia unei femei când un bărbat a început să o pipăie în transportul public: “Am simţit furia”

O femeie din New York l-a pedepsit aspru pe un individ care a avut tupeul să o atingă în mod necuviincios. Pe lângă ploaia de lovituri încasate, l-a făcut şi “celebru” pentru fapta lui, căci imaginile au fost făcute publice.

Femeia pe care o vedeţi în aceste imagini, alergând după un bărbat printr-o staţie de metrou, este Chantal. Se întorcea de la serviciu într-una din serile trecute şi, pe scările de la metrou, s-a trezit că un individ îi pipăie posteriorul, după care îşi vede de drum ca şi cum nu se întâmplase nimic.

“Am simţit furia urcându-mi din stomac. Ce mi-ai făcut? Mi-am zis: ”Ştii ce? Nu mă atingi aşa şi apoi scapi nepedepsit.

Camerele de supraveghere i-au surprins reacţia. S-a luat după el, l-a tras de haine şi l-a lovit de câte ori a putut. “Tot îmi cerea scuze, dar de fiecare dată când zicea asta îi mai dădeam una. Mă enervam şi mai tare. Cum să-mi ceri scuze după ce ai făcut aşa ceva?”

În cele din urmă, bărbatul a reuşit să scape de ea şi să fugă, cu siguranţă surprins de reacţia stârnită. Metroul new-yorkez a fost de acord să facă publice imaginile, în speranţa că cineva îl va recunoaşte pe individ şi va alerta poliţia.

“Vreau să fie prins, pentru că cine ştie dacă n-a mai făcut aşa ceva sau dacă n-o va mai face? Şi trebuie să înceteze.”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share