Recean, despre majorarea lefurilor pentru funcționarii din Guvern: ”Trebuie să avem salarii cât de cât normale”

Premierul Dorin Recean, care prezintă astăzi în Parlament rectificările la bugetul de stat pentru 2023, a explicat de ce Guvernul a venit cu majorări salariale, în primul rând, pentru mai mulți funcționari din aparatul Guvernului, inclusiv pentru miniștri, scrie Jurnal.md

„Aceasta majorarese referă la 1300 de persoane din administrația publică centrală. Vreau să înțelegem cu toții că avem nevoie de o administrație eficientă. Noi trebuie să avem salarii cât de cât normale. Până acum în Guvern sunt cele mai mici salarii. Cred că noi nu putem continua așa. Avem obligația să creștem salariile gradual la toată lumea. Avem olbigația ca aceste investiții salariale să ducă la creșterea veniturilor, să genereze capacitatea RM de a adera la UE, de a negocia proiecte de asistență, proiecte investiționale. Problema salarizării este peste tot în administrația publică din Republica Moldova și este peste tot, inclusiv în economie. Dar, repet, în administrația publică trebuie să atragem resurse competente care să vină să lucreze 24 din 24 pentru cetățenii RM”, a declarat Dorin Recean.

Premierul a precizat că suma necesară pentru creșterea salariilor celor 1300 de funcționari este de 86 de milioane de lei. „Ziceam într-o comparație că asta e aproximativ 6 km de drum, dar asta nu înseamnă că nu vom construi acei 6 km”, a spus Recean.

Deputatul BCS Diana Caraman l-a întrebat pe șeful Guvernului dacă nu-i este rușine să majoreze salariile miniștrilor.

„Guvernul, și anterior și în continuare, va avea grijă de toți cetățenii Republicii Moldova. Vreau să vă reamintesc despre efortul enorm care s-a depus în ultimul an pentru creșterea pensiilor, în special a pensiilor mici. O bună parte din pensii chiar au fost dublate. Și asta pe lângă suplimentele de iarnă. Doar din Fondul de vulnerabilitate energetică s-au alocat peste 4 miliarde de lei”, a fost răspunsul premierului Recean.

Potrivit proiectului aprobat deja de Guvern, din 1 iunie salariile miniștrilor sunt majorate de la 26 de mii de lei până la 50 de mii de lei. Anterior, șeful Guvernului a dat asigurări că urmează ca și alte categorii de bugetari să se bucure de majorări salariale.

Total
0
Shares
Total
0
Share