Recomandările ANSA de protecție a animalelor în perioada caniculei: Mai mult spațiu liber, umbră și apă

În contextul avertizării emise de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat, cu privire la menținerea temperaturilor caniculare pe teritoriul R. Moldova, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează proprietarii de animale, să fie prudenți și să ia măsuri rezonabile de protecție, oferindu-le hrana și hidratarea corespunzătoare.

Aceștia trebuie să verifice starea animalelor domestice la intervale regulate și să întreprindă măsurile necesare, pentru a evita riscurile inutile la care pot fi supuse.

În perioade în care temperaturile depășesc +33 de grade Celsius, în special, proprietarii trebuie să aibă grijă să-și adape la timp animalele.

Cele mai eficient adăpost contra perioadelor de căldură extremă sunt cele care protejează animalele de razele directe ale soarelui și permit vântului să le răcorească.

Este important, ca fiecare animal, să aibă suficient spațiu care le-ar permite să se odihnească, din moment ce acest lucru ajută la răcirea organismului.

Uneori, poate fi necesară separarea animalelor în grupuri mai mici, din moment ce tendința de grup poate determina ca animalele să se grupeze în jurul unei singure surse de apă sau furajare. În condiții de temperaturi ridicate, se recomandă creșterea spațiului alocat per cap de animal cu minimum 10%.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share