Referindu-se și la Republica Moldova, UE condamnă campaniile hibride ale Rusiei și avertizează că acestea vor continua

Uniunea Europeană condamnă activitățile ostile ale Federației Ruse, care fac parte din campanii hibride coordonate, desfășurate împotriva UE, statelor membre și partenerilor săi, potrivit unei declarații oficiale publicate vineri, 18 iulie 2025, la ora 14:00.

„Am observat un comportament ostil sistematic, atribuit Rusiei și serviciului său de informații militare, GRU. Aceste campanii au fost intensificate după începutul războiului împotriva Ucrainei și este foarte probabil să continue în viitorul apropiat”, se menționează în declarația Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, în numele întregii Uniuni.

În 2024, Uniunea Europeană a atribuit atacuri cibernetice împotriva instituțiilor democratice din Germania și Cehia actorului APT28, controlat de Rusia. În 2025, Franța a acuzat GRU de atacuri informatice asupra procesului electoral și a infrastructurii media. România a atribuit recent o campanie hibridă complexă, care a afectat procesul electoral, tot Rusiei. Germania a identificat platforma „RED” drept instrument de manipulare controlat de Kremlin.

„Aceste acțiuni demonstrează un comportament deliberat și inacceptabil, cu dispreț total față de dreptul internațional și normele ONU privind conduita statelor în spațiul cibernetic”, subliniază UE.

Uniunea Europeană sprijină Regatul Unit în măsurile restrictive anunțate vineri împotriva operațiunilor GRU. UE a impus deja sancțiuni împotriva unităților 29155, 26165 și 74455 ale GRU, precum și împotriva mai multor persoane asociate acestora.

UE reafirmă că astfel de acțiuni nu vor afecta sprijinul acordat Ucrainei și va continua să colaboreze cu partenerii internaționali, în special cu NATO, pentru a preveni, descuraja și contracara eficient amenințările hibride rusești, inclusiv în Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share