Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a semnat un ”pachet de legi” represive împotriva comunității LGBT, a schimbării de sex și a opiniilor critice față de valorile declarate ”tradiționale”.
Legile au fost adoptate la mijlocul lunii iulie 2025 de așa-numitul soviet suprem și urmează să intre în vigoare peste două săptămâni.
Noul cadru prevede sancțiuni administrative pentru ”propaganda relațiilor netradiționale”, menționarea schimbării de sex sau promovarea ideii de ”childfree”.
Amenda variază între 1 300 și 9 200 de ruble transnistrene, iar pentru cetățenii străini sunt prevăzute până la 15 zile de arest și expulzare. Difuzarea acestor informații în mass-media, pe internet sau în rândul minorilor atrage sancțiuni mai dure.
Excepție fac doar organizațiile religioase, care pot promova celibatul sau renunțarea la copii în numele credinței.
Textele legislative copiază aproape identic reglementările anti-LGBT adoptate în Federația Rusă în 2024 și au fost promovate de deputații locali Buga, Safonov și Shinkariuk.