Renato Usatîi îi îndeamnă pe angajații CFM să iasă în stradă pentru a-și revendica drepturile

Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru, a reacționat la situația angajaților Căii Ferate din Moldova (CFM), care nu și-au primit salariile de luni bune. Acesta a subliniat că problema a atins un nivel critic și a încurajat muncitorii să-și revendice drepturile prin proteste.

„Situația de la CFM a depășit orice limită, iar angajații trebuie să iasă în stradă și să-și revendice drepturile legitime”, a declarat Usatîi, adăugând că problemele feroviarilor sunt rezultatul direct al nepăsării autorităților.

Liderul Partidului Nostru a reamintit că, încă din campania electorală precedentă, a pledat pentru ca muncitorii de la CFM să primească statut de bugetari, astfel încât să beneficieze de protecția statului.

„În campania electorală trecută, dar și înainte de asta, insistam ca muncitorilor de la Calea Ferată din Moldova să le fie acordat statut de bugetari, astfel încât să se bucure de protecția directă a statului și să nu mai depindă exclusiv de această întreprindere care a fost adusă la faliment”, a declarat politicianul.

Usatîi a atras atenția asupra importanței strategice a transportului feroviar pentru economie și securitate, afirmând că responsabilitatea pentru modernizarea și întreținerea domeniului revine în totalitate statului.

„Calea ferată și transportul feroviar sunt domenii strategice atât pentru securitate, dar mai ales pentru economie, prin urmare, ele trebuie întreținute și modernizate în permanență, indiferent de crizele social-politice de moment. Nu feroviarii au nevoie de existența acestor obiective și domenii strategice, statul are nevoie în primul rând de ele”, susține Usatîi.

„Ceea ce se întâmplă astăzi însă cu această întreprindere strategică și, în mod special, cu oamenii care lucrează în acest domeniu este strigător la cer și dincolo de orice critică. O bătaie de joc continuă, oamenii nu primesc salarii luni în șir, au fost aduși la limita sărăciei, sunt tratați cu dispreț, de parcă ar fi niște cerșetori, nu niște specialiști vitali pentru securitate și economie”, a acuzat liderul politic.

În declarația sa, Usatîi a acuzat guvernarea PAS și a cerut sancțiuni drastice pentru cei responsabili de criza de la CFM.

„Acești oameni au fost nedreptățiți tot timpul, dar niciodată n-au avut parte de atâta umilință, ca pe timpul guvernării PAS. Situația este extrem de gravă. Responsabilii din acest domeniu, de la Spînu până la Bolea, trebuie să facă pușcărie pentru asta!”, spune Usatîi.

Renato Usatîi a încurajat muncitorii feroviari să iasă la proteste pentru a-și apăra drepturile și a promis sprijin total: „Feroviarii au anunțat că sunt gata să iasă la proteste. Îi încurajez să o facă, să-și revendice inclusiv în stradă drepturile legitime și îi asigur de toată susținerea mea. Băieți, ajunge cu bătaia de joc, e timpul să-i punem la respect pe ticăloși!”

Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) anunță că va organiza începând cu luna februarie curent manifestații și greve în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate cele 8 noduri feroviare din țara, pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii, care au ajuns în 2024 la peste 190 de milioane de lei.

Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, Ion Zaporojan, spune că, feroviarii au ajuns la disperare, iar nenumăratele adresări, întrevederi, revendicări înaintate autorităților statului nu au fost auzite.

Liderul sindical a menționat că restanțele la salarii pentru perioada iulie – decembrie 2024 constituie peste 190 de milioane de lei, iar întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) se confruntă cu un șir de probleme care periclitează activitatea întreprinderii – conturi blocate mai bine de două luni, lipsa de motorină și cele mai necesare pentru funcționarea corespunzătoare a întreprinderii.

Zaporjan a adăugat că, despre organizarea acțiunilor de protest s-a discutat la ședința Consiliului FSF din 26 decembrie 2024. De asemenea, problemele cu care se confruntă feroviarii au fost aduse la cunoștința deputatului Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe în Parlamentul Republicii Moldova, care a comunicat că în timpul apropiat vor fi identificate soluții la revendicările feroviarilor.

„Muncitorii nu mai au ce mînca, nu au cu ce achita facturile, îmbrăca și încălța copiii. Nu mai au cu ce să trimită copii la școală, la studii. Dacă pînă la finele lunii ianuarie nu vor fi identificate soluții concrete pentru plata restanțelor la salarii, începând cu luna viitoare vom organiza acțiuni de protest în toată țara. Nu ne vom opri până nu vom fi auziți de autoritățile acestui stat”, a specificat Zaporjan.

Reamintim că situația la întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor întreprinderi și, implicit, la întârzieri tot mai mari în plata salariilor angajaților.

Precizăm că CFM se confruntă de ani buni cu probleme la achitarea salariilor. În 2020, întreprinderea a ajuns în prag de faliment, iar angajații au protestat în mai multe raioane. Conform datelor statistice, întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” avea 5713 angajați în anul 2023. Aceasta reprezintă o scădere semnificativă față de anul 2014, când CFM avea 10303 angajați.

Total
0
Shares
1 comments

Comments are closed.

Total
0
Share