Renato Usatîi: ”Schimbările de miniștri făcute de PAS nu aduc speranță cetățenilor și demonstrează criza de cadre din partid”

Schimbarea miniștrilor făcută de PAS nu aduce cetățenilor nicio speranță reală și nu le putem numi remanieri serioase, a declarant președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Puterea e în Adevăr”, cu jurnalistul Gheorghe Gonța.

„Asta cum ai stinge lumina într-o cameră și ai aprinde-o în alta. Au făcut-o ca măcar puțin să ungă ochii lumii. Este o demonstrare clară a crizei de cadre în PAS. De exemplu, Bolea, numit la Ministerul Infrastructurii, nu are nicio treabă cu infrastructura – calea ferată, drumurile și podurile, nu e pregătit pentru acest minister. Iar noul ministru al Agriculturii, dacă e cum zic ei că a fost propusă de agricultori, probabil a fost înaintată de acei agricultori care au beneficiat exclusiv de subvenții”, a spus Renato Usatîi.

Potrivit liderului politic, singura plecare adevărată este cea a lui Spînu.

„Dar și asta a fost o combinație. El a anunțat că renunță atât la funcția de ministru, cât și la calitatea de membru PAS. N-a făcut-o în zădar. Nu-i exclus că „brigada” lui, formată din oameni precum Lilian Carp, Radu Marian, Ala Nemerenco și alții se vor „rupe” din PAS și până la parlamentare vor face un alt partid. Chiar și eu am fost contact de doi deputați PAS care nu mai vor să rămână cu Maia Sandu și Recean, dar nici cu „dominatorul” și gașca lui nu vor să aibă treabă”, a mai spus președintele Partidului Nostru.

Renato Usatîi a dezvăluit că acum Andrei Spînu „este deservit de mai multe instituții media decât Dodon pe timpuri” și că acesta „a devenit figura numărul unu cu influență în mass-media moldovenească”. Liderul PN este sigur că, dacă Andrei Spînu va intra în viitorul parlament împreună cu o altă formațiune, el va fi forțat de „partenerii străini” să facă alianță cu PAS.

Andrei Spînu a părăsit PAS și a demisionat din funcția de ministru acum o săptămână, iar aseară premierul Dorin Recean a anunțat mutarea ministrului Vladimir Bolea de la Agricultură la Infrastructură, numind și alți doi miniștri.

Total
0
Shares
Total
0
Share