Reprezentanții Agenției Servicii Publice participă la o sesiune de screening explicativ privind legislația europeană

În perioada 09-11 aprilie 2024, reprezentanții Agenției Servicii Publice participă la o sesiune de screeningul explicativ privind cadrul normativ și instituțional din legislația comunitară europeană referitoare la drepturile societăților comerciale.

În cadrul sesiunii explicative, oferite de Comisia Europeană, sunt puse în discuție următoarele subiecte:

Posibilitatea de a înființa, înregistra, fuziona și diviza societăți comerciale în statele membre ale Uniunii Europene.

Norme simplificate de raportare anuală pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Aplicarea standardelor internaționale comune de contabilitate pentru entitățile publice.

Asigurarea independenței și integrității profesionale în procesele de audit ale companiilor.

Sporirea competitivității companiilor, creșterea transparenței și calității administrării afacerii prin guvernanță corporativă, etc.

În data de 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statut de țară candidată la UE, negocierile de aderare fiind deschise de către Consiliul European la 14 decembrie 2023. În acest context, RM urmează să-și alinieze legislația la cea a Uniunii Europene. Procesul de screening explicativ este primul pas în negocierile de aderare. Acesta este desfășurat în comun de Comisia Europeană și țara candidată. Urmare a screening-ului explicativ vor fi organizate întâlniri bilaterale, care ulterior se vor încheia cu raportul de screening.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share