Reprezentanții Ministrului Agriculturii au participat la Forumul Economic Germania – România – Republica Moldova

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, aflat în delegația Republicii Moldova condusă de viceprim-ministrul Eugeniu Osmochescu, a participat la Forumul Economic Germania – România – Republica Moldova desfășurat la Stuttgart, în perioada 26–27 noiembrie 2025. Evenimentul a avut drept obiectiv consolidarea dialogului trilateral și intensificarea cooperării economice reciproc avantajoase.

Participarea reprezintă ”o necesitate strategică”, având ca scop promovarea mediului investițional al Republicii Moldova și valorificarea oportunităților create de reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare la nivel european. Agenda Forumului s-a axat pe domenii cu potențial ridicat, precum producția, tehnologia informației și soluțiile inovatoare de energie durabilă.

În marja evenimentului, Ludmila Catlabuga a participat la întrevederea Co-președinților Comisiei Mixte Republica Moldova – Baden-Württemberg, unde oficialii au analizat progresul implementării Memorandumului de Înțelegere din 2024, inclusiv aspectele privind cooperarea în agricultură și industria alimentară.

Total
0
Shares
Total
0
Share