Reprezentanții Partidului ”ȘOR”, despre prestația avocatului Guvernului în fața judecătorilor CC: Opinii personale, în loc de dovezi, și argumente supte din deget

Reprezentantul Guvernului nu a putut să argumenteze și să demonstreze, în prezența magistraților, faptul că Partidul „ȘOR” ar periclita suveranitatea și independența Republicii Moldova, așa cum este invocat în sesizarea depusă la Curtea Constituțională. În același timp, el a substituit probele cu opiniile lui personale și subiective, ignorând faptele și prevederile jurisprudenței europene. Concluzia aparține deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, și a fost exprimată în timpul deliberărilor desfășurate de Înalta Curte, miercuri, 14 iunie.

„Avocatul Guvernului așa și nu a argumentat prin ce documente și acțiuni concrete Partidul „ȘOR” a sfidat principiile prevăzute la art. 41 alin. (4) din Legea Supremă, pentru a fi aplicată cea mai dură sancțiune existentă – declararea partidului neconstituțional cu ulterioara dizolvare a acestuia. Vorbim despre un partid de opoziție, care are 100 de primari, peste 700 de consilieri locali și raionali, care a obținut peste 25 mii de voturi ale cetățenilor din UTA Găgăuzia și care a câștigat mandatul de bașcan al acestei regiuni importante pentru Republica Moldova”, a afirmat Marina Tauber.

Politicianul a făcut referire la Ghidul cu privire la interzicerea și dizolvarea partidelor politice, adoptat de Comisia de la Veneția, pe 10 ianuarie 2000, care contrazice argumentele menționate în sesizarea Guvernului.

„Interzicerea sau dizolvarea forțată a partidelor politice poate fi justificată numai în cazul partidelor care susțin folosirea violenței sau folosesc violența ca mijloc politic pentru a răsturna ordinea constituțională democratică, subminând astfel drepturile și libertățile garantate de Constituție. Numai faptul că un partid susține o schimbare pașnică a Constituției nu ar trebui să fie suficient pentru interzicerea sau dizolvarea acestuia. De asemenea, potrivit Amicus Curiae a Comisiei de la Veneția, din 19 decembrie 2022, partidele politice, ca instrumente colective de exprimare politică, trebuie să se poată bucura pe deplin de aceste drepturi, care sunt protejate atât de dreptul internațional, cât și la nivel național”, a argumentat politicianul.

Deoarece conținutul sesizării contravine tuturor prevederilor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care explică circumstanțele desființării partidelor politice și reprezintă o încălcare flagrantă a Convenției Europene pentru Drepturilor Omului, unul dintre documentele importante care a stat la baza constituirii Uniunii Europene, Guvernul nu are curajul să trimită la ședințele Curții Constituționale reprezentanți din cadrul Ministerului Justiției, a remarcat Marina Tauber.

„La cât de rușinoase pot fi consecințele pe plan național sau internațional pentru toți cei care participă la asemenea execuții politice fără precedent, numai astfel de avocați incompetenți și cu grave probleme de integritate au acceptat să reprezinte groparii democrației în Republica Moldova. Păcat doar că cetățenii Republicii Moldova vor fi obligați să plătească aproximativ 160 de mii de lei din cauza acestei prestații mediocre. Dar suntem convinși că, mai devreme sau mai târziu, toți cei care au prejudiciat grav principiile statului de drept vor răspunde în fața legii”, a subliniat Marina Tauber.

Potrivit deputatului formațiunii „ȘOR”, în Parlamentul Republicii Moldova, Denis Ulanov, acuzațiile incriminate sunt de sorginte exclusiv politică.

„Ei susțin că activitatea partidului „ȘOR” este neconstituțională și antidemocratică, deoarece viziunile politice referitoare la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană sunt diferite de cele promovate de PAS. Politica formațiunii noastre a fost și rămâne pro-Moldova. De asemenea, considerăm că este corect să nu acceptăm acele valori europene care contravin tradiției, culturii și moralei poporului nostru. Poporul nostru merită să fie respectat, iar integrarea europeană a țării noastre nu trebuie să aibă loc cu orice preț și nici nu trebuie să ducă la pierderea identității naționale. Iar această viziune nu este antidemocratică sau anticonstituțională”, a argumentat Denis Ulanov.

Avocatul Aureliu Colenco a precizat că probele prezentate de către Guvernul Republicii Moldova sunt inadmisibile, deoarece au fost preluate dintr-un dosar penal în derulare, cu încălcarea regulilor ce țin de confidențialitatea urmăririi penale.

„Aceste probe confirmă că Guvernul Republicii Moldova, în complicitate cu subdiviziunile Procuraturii, dar și cu alte autorități și persoane publice, depune efort pentru atingerea unui scop clandestin: eliminarea unui partid de opoziție incomod, care are reprezentanți atât în Parlamentul Republicii Moldova, cât și la nivel local. Acest argument al Guvernului Republicii Moldova, dar și probele inadmisibile anexate, trebuie respinse, or, în caz contrar, Înalta Curte riscă să influențeze mersul dosarului penal, dar și soluția instanței de drept comun care, eventual, vor trebui să se pronunțe asupra vinovăției persoanelor vizate”, a explicat Aureliu Colenco.

Următoarea ședință privind verificarea constituționalității Partidului „ȘOR” va avea loc pe 19 iunie, ora 10:00.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share