Reprezentanții Statelor Unite și ai Federației Ruse urmează să se întâlnească în acest weekend, la Miami, pentru discuții legate de încheierea războiului din Ucraina, în cadrul demersurilor inițiate de administrația președintelui Donald Trump.
Potrivit surselor citate de Politico, emisarii lui Donald Trump le vor prezenta oficialilor ruși concluziile celei mai recente runde de negocieri, în condițiile în care Moscova nu și-a modificat semnificativ poziția.
Din partea Rusiei, delegația ar urma să îl includă pe Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Federației Ruse. Statele Unite vor fi reprezentate de emisarul special al administrației Trump, Steve Witkoff, și de ginerele președintelui, Jared Kushner.
Anterior, la începutul acestei săptămâni, Witkoff și Kushner au avut discuții îndelungate la Berlin cu oficiali ucraineni și europeni privind garanțiile de securitate pentru Kiev, concesiile teritoriale și alți parametri ai unui posibil acord. Washingtonul a propus o promisiune de apărare mutuală, similară celei oferite statelor membre NATO, în timp ce Ucraina ar fi renunțat la solicitarea de aderare imediată la Alianța Nord-Atlantică.
Oficiali ai administrației Trump consideră că Rusia ar putea accepta, într-un acord final, garanții de securitate occidentale și aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Totuși, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, nu a indicat că ar fi dispus să renunțe la obiectivele sale strategice.
Într-un discurs adresat oficialilor din domeniul apărării, la Moscova, Vladimir Putin a declarat că Rusia nu va abandona misiunea de a ”elibera pământurile sale istorice” și a afirmat că susținătorii europeni ai Kievului vor pierde, în cele din urmă, influența politică.