Republica Moldova a primit 200 000 de doze de vaccin antigripal

Republica Moldova a recepționat primul lot de 200 de mii de doze de vaccin antigripal, procurat din sursele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Vaccinurile au fost stocate la Depozitul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a precizat șeful Secției supravegherea epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinare de la Agenție, Veaceslav Guțu, pentru Radio Moldova.

“Compoziția acestui vaccin respectă recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Lotul a sosit în țară pe 4 septembrie și urmează a fi distribuit către instituțiile de asistență medicală primară de la noi din țară. Vaccinul va fi administrat cetățenilor care sunt eligibili pentru vaccinare, el va fi distribuit în centrele de sănătate, oficiile medicilor de familie. Vaccinul poate fi administrat copiilor care au mai mult de 6 luni”, a spus reprezentantul ANSP Veaceslv Guțu.

Menționăm că vaccinul oferă protecție împotriva gripei sezoniere cauzate de virusurile A(H1N1), A(H3N2) și B. Ministerul Sănătății recomandă imunizarea concomitentă împotriva gripei și a COVID-19, ambele infecții fiind caracteristice sezonului rece.

Total
0
Shares
Total
0
Share