La 15 octombrie 2025, Republica Moldova și Republica Honduras au stabilit relații diplomatice prin semnarea unei Declarații comune la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.
Documentul a fost semnat de Ambasadorul Gheorghe Leucă, Reprezentantul Permanent al Republicii Moldova pe lângă ONU, și de Ambasadoarea Mary Elizabeth Flores, Reprezentanta Permanentă a Republicii Honduras.
În cadrul dialogului care a precedat ceremonia de semnare, cei doi diplomați au discutat despre consolidarea cooperării multilaterale în cadrul ONU și despre modalitățile de intensificare a relațiilor bilaterale, inclusiv prin promovarea domeniilor de interes comun și sprijin reciproc în forurile internaționale.
Un subiect distinct al discuțiilor a vizat impactul multidimensional al războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra securității internaționale, regionale și asupra stabilității economice și umanitare globale.
La finalul întrevederii, conform practicii diplomatice, cei doi ambasadori au transmis o scrisoare comună Secretarului General al ONU, solicitând circularea Declarației către toate statele membre și includerea acesteia în documentele oficiale ale organizației.