Republica Moldova are, în premieră, un ataşat militar în SUA

atasat militar, ministerul apararii, relatii diplomatice moldova, diplomatie moldova, relatii moldo-americane

Ministerul Apărării a detaşat, în premieră, un ataşat militar în Statele Unite ale Americii. Decizia a fost luată de conducerea instituţiei în scopul promovării dialogului strategic pe dimensiunea de apărare dintre Republica Moldova şi SUA.

Diplomatul militar — colonel Vitalie Micov — va fi responsabil de asigurarea unei cooperări eficiente dintre structurile de apărare ale celor două ţări, identificarea unor noi oportunităţi de dezvoltare şi îmbunătăţire a parteneriatului dintre Armata Naţională a Republicii Moldova şi Forţele Armate ale SUA.

Ministrul Apărării Eugen Sturza s-a întâlnit cu ataşatul militar înainte de detaşarea acestuia la Washington şi i-a urat succes în exercitarea mandatului. Eugen Sturza a menţionat că SUA sunt un partener strategic pentru Republica Moldova, iar consolidarea relaţiei de cooperare pe segment militar reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apărării.

Experienţa vastă pe care aţi acumulat-o în structurile de comandă ale Armatei Naţionale şi studiile pe care le aveţi, inclusiv în SUA, vă vor ajuta să instituiţi o comunicare eficientă cu partenerii americani, comunicare care se va materializa prin proiecte şi iniţiative noi benefice pentru ambele armate”, i-a spus ministrul Apărării colonelului Micov.

Total
0
Shares
Total
0
Share