Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România

Republica Moldova este o prioritate de prim-rang pentru România. Declarația aparține ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță. Diplomatul și-a manifestat mulțumirea că forțe proeuropene dețin puterea absolută în Republica Moldova, fapt ce a permis o intensificare a relațiilor dintre cele două state. Oficialul a mai menționat că România va susține, în continuare, fără rezerve, parcursul european al Republicii Moldova, notează IPN.

Ambasadorul Daniel Ioniță spune că odată cu preluarea puterii de către Partidul Acțiune și Solidaritate, dinamica parteneriatelor dintre România și Republica Moldova s-a intensificat, fapt confirmat și de Foaia de Parcurs privind colaborarea moldo-română semnată de către miniștrii de externe Bogdan Aurescu și Nicu Popescu. Documentul vizează demararea unor proiecte pe domeniul energetic, al infrastructurii rutiere, dar și prelungirea acordului de asistență nerambursabilă de 100 de milioane de euro semnat încă în 2010 de Guvernele celor două state.

„Pentru noi, Republica Moldova este o prioritate de prim rang și susținem fără niciun fel de rezerve parcursul european al Republicii Moldova. Constatăm cu satisfacție că întreaga verticală a puterii este asigurată de veritabile forțe proeuropene și proreformă care își doresc să consolideze relațiile speciale cu România. Acest lucru a fost posibil prin votul liber exprimat al cetățenilor Republicii Moldova, care au constatat că acesta este cursul natural, firesc de dezvoltare societală a Republicii Moldova. Pentru România, veștile care au venit de la Chișinău în acest an au fost excepțional de bune. Aceste vești au permis reluarea, cu forțe sporite, a dialogului bilateral la multiple niveluri. Cei doi șefi de stat s-au întâlnit deja de 4 ori, de două ori la Chișinău și de două ori la București”, a spus Daniel Ioniță, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ambasadorul spune că actuala guvernare a reușit să aducă Republica Moldova pe agenda marilor cancelarii europene. Depășirea perioadei de izolare internațională fiind confirmată de multiplele vizite ale demnitarilor europeni, dar și de deblocarea asistenței financiare din partea partenerilor de dezvoltare.

„Am văzut că în această perioadă scurtă au fost reluate toate legăturile de colaborare cu partenerii internaționali, cu partenerii occidentali. Zilele trecute Republica Moldova a semnat un nou acord cu FMI, au fost transferate cele 60 de milioane de euro din asistența macrofinanciară, lucrurile au început să se miște și cred că acest lucru este văzut de cetățenii Republicii Moldova. Evident, cetățenii se confruntă și cu o creștere a prețurilor, cauzată de creșterea prețurilor la energie. Dar trebuie să analizăm și ce se întâmplă și la nivel european și vom vedea că aceasta este o problemă care afectează într-o măsură mai mică sau mai mare absolut toate statele europene”, a mai spus Daniel Ioniță.

Ambasadorul Daniel Ioniță spune că dosarul energetic este prioritar pe agenda întrevederilor moldo-române, iar România este gata să ajute Republica Moldova să-și asigure securitatea energetică, atât pe dimensiunea gazelor naturale, cât și pe cea a energiei electrice. Potrivit diplomatului, interconectarea Republicii Moldova la piața europeană de electricitate ar putea avea loc într-o perspectivă de 3-4 ani.

Total
0
Shares
Total
0
Share