Republica Moldova își întoarce dreptul asupra zăcămintelor de gaz și țiței din sudul țării

Guvernul anunță inițierea procesului de preluare a controlului asupra infrastructurii și zăcămintelor de gaze din Victorovca, raionul Cantemir, și de țiței de la Văleni, raionul Cahul.

Această decizie vine în urma expirării licenței de exploatare a zăcămintelor naturale oferite inițial, în 1995, companiei „Redeco” LTD din SUA și preluate ulterior, în 2007, de S.R.L. „Valiexchimp”. Concomitent, evaluarea performanțelor acestor companii a scos la iveală mai multe probleme majore, care indică o administrare defectuoasă și o abordare nesustenabilă în gestionarea resurselor naționale.

„Este esențial să recunoaștem că aceste resurse aparțin statului, iar eforturile noastre vor fi concentrate pe asigurarea unei exploatări eficiente, cu un accent puternic pe minimizarea impactului asupra mediului și maximizarea profitului național”, a menționat directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

Prin urmare, Guvernul transmite responsabilitățile directe pentru gestionarea acestor resurse către Agenția Proprietății Publice. În aceeași ordine, se intervine cu un proiect de modificare a legii, astfel încât să se acorde dreptul de exploatare a zăcămintelor subterane către Întreprinderea de Stat Expediția Hidro-Geologică din Moldova „EHGeoM”.

Total
0
Shares
Total
0
Share