Republica Moldova marchează a șasea aniversare a liberalizării regimului de vize cu UE

Astăzi, Republica Moldova marchează cea de-a șasea aniversare a liberalizării regimului de vize cu UE, transmite Telegraph.md

În această perioadă, mai mult de 2.3 milioane de cetățeni moldoveni au efectuat peste 8.5 milioane de călătorii în statele din spațiul Schengen. Reamintim că Republica Moldova a devenit prima țară din Parteneriatul Estic care a beneficiat de acest regim.

În decursul celor șase ani, Republica Moldova a asigurat continuitatea realizării reformelor și cerințelor care au stat la baza liberalizării regimului de vize, precum și a implementat recomandările elaborate pe parcurs de instituțiile europene de profil.

Astfel, posibilitatea de a călători liber în UE este deschisă pentru toți deținătorii pașapoartelor biometrice moldovenești, inclusiv pentru cei cu reședința în regiunea transnistreană.

În această perioadă, MAEIE a promovat campanii de informare cu privire la condițiile de călătorie în statele Schengen, inclusiv regulile de intrare și ședere în aceste țări, asigurând o conlucrare eficientă cu instituțiile naționale competente în vederea acordării asistenței necesare cetățenilor.

Potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), refuzurile de intrare pentru cetăţenii moldoveni au fost în jur de 0,3%, iar cazurile de ședere ilegală au reprezentat aproximativ 0,5% din totalul deplasărilor în UE.

Astfel, cetățenii noștri au avut și continuă să aibă o atitudine responsabilă față de libertatea de călătorie în Spațiul Schengen.

În perioada 2014-2020, grație regimului fără vize cu UE, prin contactele interumane facilitate de călătoriile fără vize, reprezentanții din sectorul public și privat, societății civile și mediului academic au beneficiat de avantajele participării la diverse evenimente, la multiple programe ale UE, care la rîndul lor au creat noi oportunități pentru dezvoltarea personală, profesională și creșterea economică a țării.

Citește și: MAEIE anunță noi curse charter de repatriere în perioada 4-17 mai

Total
0
Shares
 
Total
0
Share