Republica Moldova s-a achitat cu Gazprom pentru consumul de gazele naturale consumate în luna ianuarie

Directorul companiei „Moldovagaz”, Vadim Ceban anunță că instituția a efectuat plata integrală către concernul rus, Gazprom pentru livrările de gaze din luna ianuarie, informează Realitatea.md

În același timp, Ceban specifică că până pe data de 20 februarie, compania trebuie să transfere 51,1 milioane de dolari furnizorului rus pentru 50% din consumul curent de gaze.

Acum trei zile, S.A „Moldovagaz” a emis un comunicat de presă prin care roagă consumatorii să achite la timp facturile primite pentru consumul curent de gaze.

În mesaj este menționat că, acest lucru va permite furnizorului de gaze să-și execute obligațiile financiare contractuale față de gigantul rus, Gazprom. În acest fel va fi asigurată furnizarea neîntreruptă a gazelor în Republica Moldova.

Termenul limită de achitare expiră în data de 15 februarie pentru consumatorii noncasnici, și 20 februarie pentru cei casnici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share