Republica Moldova și Germania au semnat o Declarație comună pentru cooperare în siguranța alimentară

În 8 iulie 2025, în cadrul unei vizite de studiu în Republica Federală Germană, a fost semnată o Declarație comună de Intenții privind cooperarea în domeniul siguranței alimentare între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), IP „Centrul Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor” (CNSAPSA) și Institutul Federal German pentru Evaluarea Riscurilor (BfR).

Documentul marchează începutul unei colaborări directe între ANSA și BfR, una dintre cele mai importante instituții europene în domeniul evaluării riscurilor alimentare, cu scopul de a consolida protecția sănătății publice și siguranța alimentelor.

Semnatarii acordului au fost Radu Musteața (ANSA), Tatiana Rotari (CNSAPSA) și Andreas Hensel (președinte BfR). Cooperarea va viza domenii-cheie precum evaluarea, comunicarea și gestionarea riscurilor biologice, chimice și fizice.

Directorul ANSA a subliniat că acest parteneriat va consolida capacitatea Republicii Moldova de a face față provocărilor în domeniul alimentar și va reflecta angajamentul comun pentru sănătatea publică.

Parteneriatul include și schimburi de experiență, cercetare comună, instruiri și dezvoltarea unor metodologii moderne de evaluare a riscurilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share