Prim-ministrul Republicii Moldova s-a întâlnit cu omologul său japonez, Shigeru Ishiba, pentru a discuta noi oportunități de cooperare bilaterală, inclusiv investiții strategice și proiecte de dezvoltare durabilă.
Cei doi oficiali au subliniat importanța relațiilor moldo-nipone, cu accent pe digitalizare și energie verde, domenii considerate prioritare pentru viitor.
Recean a evidențiat sprijinul semnificativ al Japoniei, care în ultimii patru ani a oferit Republicii Moldova asistență nerambursabilă de 600 de milioane de lei pentru proiecte din agricultură, sănătate, educație și dezvoltare locală. Totodată, el a subliniat rolul pe care Japonia îl poate juca în transformarea țării într-o platformă regională de investiții.
În urma discuțiilor, a fost remarcată și o creștere a schimburilor comerciale bilaterale cu 19% față de anul precedent, semn al interesului tot mai mare al investitorilor japonezi pentru piața moldovenească. Premierul moldovean a punctat avantajele economice ale Republicii Moldova: accesul direct la piața Uniunii Europene, un mediu de afaceri competitiv și o forță de muncă bine pregătită.