Republica Moldova va impulsiona procesul de digitalizare la nivel local

Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu, a participat astăzi la webinarul internațional „Connecting Municipalities in Digital Era: Best practices from the EU”.

Cu acest prilej, Iurie Țurcanu a vorbit despre prioritățile și obiectivele pe termen mediu ale Executivului în ceea ce ține de îmbunătățirea și dezvoltarea capacității digitale a țări, în colaborare și parteneriat cu autoritățile publice locale. „Într-adevăr, dezvoltarea digitală a țării reprezintă o prioritate pentru clasa politică și sunt onorat să particip la acest eveniment și să vorbesc despre realizările și planurile de viitor din poziția pe care o dețin la moment”, a menționat acesta.

În alocuțiunea sa, vicepremierul a făcut o scurtă prezentare a progreselor Republicii Moldova pe segmentul digitalizării de până în prezent, menționând proiecte precum: Centre multifuncționale, Platforma de interoperabilitate, dezvoltarea sistemului de semnătură electronică și altele, accentuând că: „Astfel, ne dorim schimbarea de la obligativitatea prezenței fizice pentru a beneficia de un serviciu public, la acces larg al serviciilor publice de la distanță”.

De asemenea, Vicepremierul a vorbit și despre implicarea și participarea autorităților publice locale în acest proces de modernizare și digitalizare a serviciilor publice. Proiectul – Centre Unificate de Prestări Servicii (CUPS), care este la moment în proces de implementare, este una din acțiunile care demonstrează implicarea și buna conlucrare. „Ne dorim un dialog cu autoritățile publice din țară unde toate vocile vor fi auzite și ascultate. Pe lângă acest proiect (CUPS), vom lansa în curând un nou concept – smart municipalities, care nu va presupune dotarea tehnică a instituțiilor ci un mecanism de ajutor pentru unificarea eforturilor în activitatea autorităților publice din țară printr-un acces facil la baze de date, informații prioritare în activitatea acestora, precum și accesul la informațiile diferitor autorități precum: Serviciul Cadastral sau Fiscal, dar și altele ”, a mai adăugat oficialul.

Webinarul „Connecting Municipalities in Digital Era: Best practices from the EU” este organizat de Laboratory of Initiatives for Development Moldova (LID Moldova) și are drept scop schimbul de experiențe și bune practici din Estonia, Finlanda, Germania, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Italia și alte țări europene în domeniul digitalizării la nivel local, în special cu privire la provocările cu care se confruntă în prezent Europa.

Total
0
Shares
Total
0
Share