Republica Moldova va obține acces la o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari din partea FMI

Autoritățile Republicii Moldova și Misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) au ajuns la un acord la nivel de experți privind programul de reforme economice care va fi susținut printr-un acord pe trei ani, finanțat în baza Mecanismului extins de creditare (ECF) și Mecanismului de finanţare extinsă (EFF). Acordul la nivel de experți se preconizează a fi aprobat de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi.

Potrivit conducătorului echipei de experți ai FMI, Ruben Atoyan, reforma guvernanței Băncii Naționale a Moldovei, susținută de FMI, și performanța BNM pe parcursul implementării programului precedent constituie succese importante pentru Republica Moldova: „Consiliul de Directori Executivi urmează să discute noul program cu Republica Moldova în luna septembrie, după ce autoritățile Republicii Moldova vor implementa un șir de acțiuni prealabile. Astfel, Republica Moldova va obține acces la o asistență financiară în valoare de circa 558 milioane de dolari”.

Noul program se va baza pe progresul atins în cadrul programului precedent și va avea ca obiectiv sprijinirea relansării economice a Republicii Moldova după depășirea pandemiei COVID-19 și avansarea în implementarea unor reforme instituționale ambițioase. De asemenea, programul va contribui la menținerea stabilității macroeconomice, va ancora politicile autorităților pentru susținerea relansării economice după depășirea pandemiei COVID-19 și va cataliza finanțarea din partea altor donatori.

Totodată, bazându-se pe progresul atins în cadrul programului precedent, autoritățile Republicii Moldova își propun să avanseze în cadrul noului program în implementarea unor reforme instituționale ambițioase pentru a elimina numeroasele vulnerabilități din domeniile guvernanței fiscale, supravegherii sectorului financiar nebancar, reglementării pieței, prevenirii și combaterii corupției și fortificării statului de drept.

Citește și: FMI a aprobat acordarea Republicii Moldova a asistenței de urgență în valoare de 235 milioane dolari

Total
0
Shares
 
Total
0
Share