Economic

Republica Moldova va primi 40 milioane de dolari pentru proiectele de investiții în agricultură din partea FIDA

Pinterest LinkedIn Tumblr

Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) a aprobat noul Program de oportunități strategice pentru Republica Moldova pentru anii 2019 – 2024 în valoare de 40 milioane dolari. Decizia a fost adoptată după solicitarea ambasadorului Republicii Moldova în Italia, Stela Stîngaci, în cadrul celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Executiv al FIDA.

Consiliul FIDA a aprobat noul Program, care prevede finanțarea în valoare de 40 milioane dolari a proiectelor de investiții în agricultură, accentul fiind pus pe inovații, implicarea tinerilor, sporirea rezistenței la schimbările climatice, reducerea sărăciei în mediul rural, transmite moldova.org.

De la demararea activităţii sale în Republica Moldova în 1999, FIDA a susținut 7 programe importante în valoare de peste 120 milioane dolari, de care au beneficiat peste 135 de mii de persoane din mediul rural.

Republica Moldova se plasează printre primele zece state la capitolul eficienței implementării proiectelor FIDA dintre cele 113 state beneficiare.

loading...

Comments are closed.